mereu mi a fost frica sa nu afle cineva lucrurile pe care nici eu nu am avut curajul sa le recunosc fata de mine. cred ca a venit timpul sa ma accept asa cum sunt, sa ma inteleg bine eu cu mine.
Da, iubesc! iubesc cu toata fiinta mea. iubesc patimas cu frica in suflet ca se poate termina in orice clipa. iubesc sincer cu speranta si fluturi in stomac. iubesc ideea de iubire. iubesc atingerile, soaptele si momentele intime. inima mi a fost prinsa in pioneze de cateva ori insa si a revenit dupa fiecare " forma de maltratare" pe care a suferit o. recunosc plang pana la deshidratare, sufar, ma consum .... mereu m am consolat cu ideea ca suferinta este benefica in felul ei, de fiecare data m a intarit si m a facut mai puternica. stiu orice drum catre cunoasterea de sine este obositor si greu.Da! am nevoie de afectiune, de dragoste ... imi asum orice risc si as fi in stare de multe pentru un gram de iubire sincera. de a lungul timpului am relaizat ca doar acest sentiment ma face fericita si nici un lucru material nu il poate suplini. imi este frica de orice inceput, dar risc pentru ca este singurul drog care ma tine sedata pentru o perioada indeterminata. am trecut prin multe, insa indoiala a fost cea mai grea. odata intrata in sufeltul omului il invaluie cu totul. mereu imi spun " nu am cum sa fiu ranita", insa inima este ranita la nesfarist.
stiu nu se va opri totul aici ... asta pentru ca imi ascult inima si fac ce mi spune ... oricum nu mi doresc nimic altceva.